Ți s-a întâmplat vreodată să auzi un zgomot ciudat sub mașină și să te prefaci că nu-l auzi? Cam așa începe povestea cu un cardan defect. E un pic ca atunci când simți o durere surdă în spate, dar tot te ridici din pat, că ai treabă, nu? E acolo, te sâcâie, dar speri că o să treacă. Ei bine, nu trece.
Cardanul – în termeni mai puțin pompoși – e bara aia lungă, care transmite puterea de la motor spre roțile din spate. Dacă mașina ta e cu tracțiune spate sau integrală, el e piesa aia care face legătura între intenție și realitate. Fără el, tot ce face motorul rămâne un fel de bâzâit inutil. Roțile nu mai primesc nimic. Mașina, oricât ar părea de robustă, devine o carcasă mută.
Cum îți dai seama că începe necazul
Nu știu cum e la tine, dar eu, când aud un huruit la accelerație, deja îmi sare inima. Un cardan care începe să bată sau să vibreze n-are de gând să tacă. Se manifestă cu îndrăzneala unui copil răsfățat. Începe ușor, poate un clinchet pe la 30 km/h, dar pe la 70-80 deja ai impresia că ești într-un mixer. E un tremur care vine din podea și se urcă, parcă, până în măsele.
Am întâlnit șoferi care spuneau senin: „Lasă-l, merge așa de luni de zile”. Da, sigur că merge… până când nu mai merge. Și când nu mai merge, să te ții.
Ce se poate întâmpla în cel mai rău caz
Am auzit o poveste, nu știu cât e de adevărată, dar sună ca din filme. Un tip mergea liniștit, pe autostradă, când brusc – pac! – cardanul a rupt suportul și a început să se învârtă haotic sub mașină. A lovit podeaua, rezervorul, aproape a smuls și evacuarea. E ca și cum ai avea o bâtă de baseball care se învârte sub scaunul tău. Nimeni nu vrea asta.
Să zicem că nu se rupe complet. Vibrațiile tot vor uza părți din mașină: lagăre, suporturi, chiar și cutia de viteze. Se strică una, trage alta după ea, ca un domino. Și dintr-o piesă aiurea ajungi la o listă întreagă de reparații. Asta dacă ai noroc să nu ți se blocheze roțile în mers, că atunci discutăm deja despre accidente, nu doar despre bani.
Și mai e și partea cu nervii, să nu uităm
Ai încercat vreodată să conduci o mașină care tremură ca un blender? Nu e doar inconfortabil – e epuizant. După două ore la volan așa, simți că ai fost la sală. Nu știu exact dacă e așa pentru toată lumea, dar pe mine vibrațiile mă termină. Nu mai vorbesc de zgomotul ăla care, de la un punct încolo, îți rămâne în cap și după ce oprești motorul. Parcă-l mai auzi și în casă.
Și creierul reacționează. E un stres constant, chiar dacă nu-l simți conștient. Parcă te ține într-o stare de alertă, ca atunci când știi că trebuie să faci ceva, dar tot amâni. Te obosește fără să-ți dai seama.
Hai să nu ne păcălim singuri – e mai ieftin să previi
Am auzit mulți spunând: „Lasă, nu se strică chiar așa repede.” Corect, dar dacă se strică? Și mai ales, cât te costă pe urmă? Un control din când în când, o verificare a crucilor cardanice, poate o echilibrare – nu-s lucruri complicate. E genul ăla de lucru mic care, dacă-l faci la timp, te scutește de dureri de cap mai târziu.
Și dacă tot e uzat, dar nu complet dus, se poate recondiționa. Da, chiar se poate. Există locuri bune, oameni care știu ce fac. De exemplu, unii oferă reconditionari planetare auto și alte intervenții care te scapă de cheltuieli mari. E ca la pantofii buni: mai bine îi repari decât să-i arunci și să iei alții proști.
Un gând de încheiere, din inimă, nu din manual
Mi se pare că mulți dintre noi ajungem să ignorăm semnele nu din nepăsare, ci dintr-un soi de oboseală generală. „Merge și așa” devine un motto. Și uneori, chiar merge. Dar alteori, nu. Și-atunci doare. Mai bine te oprești un pic, tragi aer în piept și asculți. E doar mașina, da, dar tot ea te duce pe drumuri, la muncă, la prieteni, în vacanțe.
Și dacă o piesă ca un cardan poate să te bage în bucluc, tot ea – dacă e în regulă – îți dă liniștea aia de care ai nevoie când te urci la volan. Așa că, nu știu, zic și eu: mai bine îl verifici, poate chiar azi. Cine știe, s-ar putea să fie exact momentul potrivit.
