Premierul Ilie Bolojan argumentează necesitatea reformei sistemului de sănătate, subliniind că în prezent prea puțini contribuie financiar comparativ cu numărul celor care beneficiază de servicii medicale.
În iulie 2025, prim-ministrul Ilie Bolojan a prezentat un pachet de măsuri de reformă fiscal-bugetară ce vizează și sistemul public de sănătate. Scopul declarat al reformei este reducerea deficitului bugetar și echilibrarea finanțării sistemului sanitar, aflat sub presiune din cauza bazei înguste de contribuabili.
Contextul politic al acestor măsuri este unul de austeritate necesară, după ce România a înregistrat în 2024 cel mai mare deficit bugetar din UE. Guvernul Bolojan a decis să își angajeze răspunderea în Parlament asupra pachetului de reforme (o procedură accelerată, fără vot în plen), argumentând urgența corectării dezechilibrelor pentru a evita sancțiuni europene și chiar intrarea în criză economică severă.
Premierul a avertizat că, fără acțiuni imediate, România risca incapacitate de plată (insolvabilitate a statului) și pierderea accesului la fonduri europene.
În centrul reformei propuse se află sistemul de asigurări de sănătate. Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, au anunțat eliminarea mai multor exceptări de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) – contribuția obligatorie de 10% din venit care finanțează sistemul sanitar public.
Cu alte cuvinte, categorii de persoane care până acum erau asigurate medical fără să plătească CASS vor trebui să înceapă să contribuie. Această măsură urmărește „lărgirea bazei de contribuabili” la fondul de sănătate, dat fiind că, în prezent, mult mai mulți cetățeni beneficiază de servicii medicale decât cei care plătesc pentru ele.
„Avem puțin peste 6 milioane de contributori și peste 16 milioane de beneficiari. Practic, nu avem cum, cu aceste dezechilibre totale, să asigurăm salarizare bună în Sănătate, condiții foarte bune pentru pacienți, investiții importante”, a explicat premierul Bolojan motivând reforma.
Oficial, Guvernul estimează că prin aceste măsuri numărul contribuabililor la sănătate va crește de la circa 6 milioane la peste 8 milioane de persoane, reducând astfel povara asupra bugetului. Premierul a subliniat și principiul echității: „Toți cei care beneficiază trebuie să plătească măcar simbolic o contribuție […] luând mai puțin de la mai mulți, se adună niște bani care să ajute sistemul”.
Concret, reforma propusă de Bolojan (adoptată de Guvern pe 4 iulie 2025) include următoarele schimbări principale în sistemul de sănătate:
Eliminarea exceptărilor de la plata CASS pentru mai multe categorii sociale – persoane aflate în concediu de creștere a copilului, șomeri și beneficiari de ajutor social, personalul monahal (călugări și maici), soțul/soția ori părinții fără venituri proprii co-asigurați în întreținerea unei persoane asigurate, precum și pacienții din programele naționale de sănătate (cu excepția bolnavilor de cancer, care rămân scutiți până la vindecare).
Până acum, toate aceste categorii erau scutite de contribuție, dar legea nouă (cu aplicare de la 1 august 2025) prevede că vor trebui să plătească CASS pentru a fi asigurate. De exemplu, peste 127.000 de părinți aflați în concediu pentru creșterea copilului și aproximativ 323.000 de persoane care beneficiază de venit minim garantat (ajutor social) nu vor mai fi exceptați de la plata asigurării de sănătate.
De asemenea, aproximativ 58.000 de bolnavi incluși în programe naționale de sănătate (cum ar fi programele pentru diabet, cardiologie etc.) vor pierde scutirea, deși vor continua să primească tratamentele specifice acelor programe, indiferent de calitatea de asigurat. O categorie vulnerabilă care rămâne scutită este cea a persoanelor cu handicap (acestea vor continua să fie asigurate fără plată).
Aplicarea contribuției de 10% și pentru pensiile mai mari de 3.000 lei – Pensionarii cu pensii peste acest prag vor plăti CASS pentru partea din pensie care depășește 3.000 lei. Până acum, pensiile erau scutite de contribuție (după o tentativă similară în 2022, declarată neconstituțională).
Prin coborârea pragului la 3.000 lei, circa 2 milioane de pensionari vor începe să plătească contribuție la sănătate. Contribuția se calculează doar pe diferența peste 3.000 lei (de pildă, la o pensie de 4.000 lei se plătește 10% din 1.000 lei, adică 100 lei pe lună). Această măsură va aduce venituri suplimentare semnificative: aproximativ 800 de milioane de euro anual la bugetul de sănătate, potrivit guvernanților.
Reforma sistemului de concedii medicale – Guvernul urmărește și descurajarea abuzului de concedii medicale fictive. În cazul concediilor medicale pentru boli obișnuite, noua lege reduce indemnizația plătită angajatului pentru primele zile de concediu: 75% din baza de calcul va mai fi acordat doar pentru concediile mai lungi de 15 zile, în timp ce pentru concediile scurte se va acorda 65% din baza de calcul (pentru 8–14 zile) sau 55% (pentru 1–7 zile).
Anterior, indemnizația era uniform 75% din salariu pentru toată durata concediului medical. Măsura, explică ministrul Sănătății Rogobete, are rolul să combată concediile medicale nejustificate și să reducă astfel cheltuielile inutile din sistem. Concediile pentru afecțiuni grave (de exemplu boli cardiovasculare) rămân exceptate de la aceste reduceri, fiind plătite tot 75% indiferent de durată.
În ansamblu, motivația oficială a reformei este că sistemul actual de asigurări este financiar nesustenabil, fiind nevoie de măsuri dure pentru a-l corecta.
„Sunt 10 milioane de cetățeni care nu plătesc [CASS]. Niciun sistem din lumea asta nu funcționează așa”, a afirmat Ilie Bolojan, explicând de ce este nevoie ca numărul contribuabililor să crească. Guvernanții susțin că fondurile suplimentare strânse vor fi folosite pentru îmbunătățirea calității actului medical – plata mai bună a personalului, condiții mai bune pentru pacienți, investiții în spitale.
De asemenea, reforma răspunde solicitărilor Comisiei Europene de a reduce deficitul bugetar excesiv: ministrul Finanțelor a precizat că pachetul fiscal (care include și aceste schimbări la sănătate) „salvează fonduri europene” ce erau în pericol și previne retrogradarea ratingului de țară la categoria „junk”. Nu în ultimul rând, Guvernul subliniază că reformele sunt „corective și de dreptate socială”, menite să elimine „nedreptățile și dezechilibrele” din sistemul public, reconstruind încrederea cetățenilor că statul tratează echitabil contribuabilii.
Situația actuală a sistemului sanitar din România
Pentru a înțelege impactul reformei Bolojan, este important de explicat cum funcționează în prezent sistemul de asigurări de sănătate din România și ce probleme are. Sistemul este unul de tip contributiv (model Bismarck), administrat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Potrivit legii, calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate se dobândește prin plata contribuției CASS (în mod obișnuit, 10% din veniturile salariale sau asimilate). În practică însă, o mare parte din populație este asigurată fără să plătească efectiv contribuții, fie prin exceptări legale, fie prin mecanisme de co-asigurare sau pur și simplu prin acoperirea universală a unor servicii de urgență.
Conform datelor oficiale prezentate chiar de premierul Bolojan, România are aproximativ 16 milioane de persoane care beneficiază de servicii medicale în sistemul public, dar numai circa 6 – 6,3 milioane de contribuabili activi care alimentează fondul de sănătate.
Aceasta înseamnă că, statistic, un angajat plătitor de CASS susține servicii medicale pentru aproape alți doi-trei cetățeni. Diferența de circa 10 milioane de persoane reprezintă copii, elevi, studenți, șomeri, pensionari cu pensii mici și alte categorii exceptate care „nu plătesc” contribuții, dar care sunt în continuare asigurați și au dreptul la tratamente (cel puțin pentru pachetul minimal de urgențe și anumite servicii). „Statul trebuie să dea milioane ca să țină sistemul în funcțiune”, a subliniat Bolojan, referindu-se la subvențiile bugetare necesare acoperirii acestui dezechilibru.
Această situație durează de mulți ani. Încă din 2010, CNAS raporta cifre similare – aproximativ 8 milioane de plătitori la 18 milioane de beneficiari ai serviciilor medicale. Fenomenul are două cauze majore:
Structura demografică și categoriile exceptate: România are un procent mare de populație inactivă sau vulnerabilă care, prin lege, era scutită de plata asigurării. Copiii și tinerii până la 18 ani, elevii și studenții până la 26 de ani, șomerii indemnizați, beneficiarii de ajutor social, persoanele cu dizabilități, pensionarii cu pensii sub un anumit prag, soții/soțiile fără venit ale contribuabililor – toți aceștia au fost considerați asigurați fără contribuție.
De asemenea, existau prevederi speciale pentru anumite boli (ex. pacienții cu afecțiuni grave erau tratați gratuit în cadrul programelor naționale). Intenția acestor excepții a fost protejarea categoriilor defavorizate, însă efectul cumulat a fost reducerea semnificativă a bazei de finanțare a sistemului sanitar.
În plus, mecanismul de co-asigurare permitea ca un membru al familiei (fără venit) să fie asigurat pe baza contribuției plătite de alt membru al familiei – un alt mod în care un singur contribuabil acoperea mai mulți beneficiari. Potrivit CNAS, înainte de reformă existau peste 650.000 de astfel de co-asigurați în România (soți, soții sau părinți întreținuți de membri ai familiei). Toate aceste categorii nu aduceau bani în fondul de sănătate, deși utilizau serviciile.
Economie informală și evaziune: Pe lângă exceptările legale, există și problema celor care ar trebui să plătească, dar nu o fac. Unii cetățeni fără contract de muncă (lucrători în economia gri sau neagră) nu contribuie la CASS, deși ar fi obligați dacă și-ar declara veniturile.
De asemenea, datorii istorice ale unor companii către fondul de sănătate au afectat veniturile – în 2009, de exemplu, CNAS raporta creanțe neîncasate de peste 450 milioane euro de la persoanele fizice și firme care nu plătiseră contribuțiile datorate.
În general, evaziunea fiscală și munca la negru au subminat colectarea în sistem. Guvernul Bolojan a recunoscut că „avem o evaziune fiscală importantă” care contribuie la deficitul bugetar și la subfinanțarea serviciilor publice, inclusiv a sănătății.
Problemele de finanțare ale sistemului sanitar sunt reflectate și în statistici comparative europene. România se situează pe ultimele locuri în UE la cheltuieli cu sănătatea, atât ca procent din PIB, cât și per capita.
În 2021, țara noastră aloca circa 5,7% din PIB pentru sănătate (al doilea cel mai scăzut nivel din UE, după Bulgaria) și aproximativ 1.310 euro pe cap de locuitor pe an, față de media UE de 3.523 euro pe locuitor.
Cu alte cuvinte, resursele financiare ale sistemului medical românesc sunt aproape o treime din media europeană. Acest subfinanțare cronică se traduce în spitale cu dotări insuficiente, personal medical plătit modest (ceea ce a dus la migrația multor medici și asistente în străinătate) și servicii adesea neaccesibile fără costuri suplimentare. Românii suplinesc adesea lipsa fondurilor publice prin plăți din buzunar (directe) pentru medicamente, investigații sau consultații în privat.
De asemenea, plățile informale („șpaga”) către personalul medical au rămas o practică „substanțială” în sistem, indicând faptul că pacienții încearcă să compenseze calitatea scăzută a serviciilor publice prin gratificații personale.
Un alt dezechilibru structural este distribuția ineficientă a resurselor: deși numărul de asigurați este mare pe hârtie, fondurile colectate nu ajung întotdeauna acolo unde trebuie.
CNAS este nevoită să primească subvenții de la bugetul de stat aproape în fiecare an pentru a-și acoperi cheltuielile. De exemplu, statul suportă costul programelor naționale de sănătate (tratamente pentru boli precum cancerul, diabetul etc.) și investițiile mari în infrastructura spitalicească, deoarece bugetul asigurărilor nu face față.
Practic, bugetul public de sănătate are două surse principale: contribuțiile CASS și transferurile de la bugetul de stat. Atunci când contribuțiile de sănătate sunt insuficiente (din cauzele menționate), povara cade pe bugetul general. Iar cum bugetul general este și el alimentat tot de un număr restrâns de contribuabili (prin taxe și impozite), cercul vicios al subfinanțării continuă.
Înainte de adoptarea reformei, legislația permitea persoanelor fără venituri și neasigurate să obțină calitatea de asigurat plătind voluntar CASS la nivelul a 6 salarii minime pe an (aprox. 2.430 lei pe an, adică 202,5 lei pe lună).
Foarte puțini însă își permit sau cunosc această posibilitate, astfel că majoritatea celor din afara sistemului rămâneau neasigurați (având totuși dreptul la pachetul minimal de urgențe).
Prin extinderea obligativității contribuției către categoriile amintite (părinți în concediu maternal, co-asigurați, șomeri etc.), Guvernul speră că mai multe persoane vor folosi această opțiune de plată minimă anuală pentru a-și menține statutul de asigurat.
Președintele CNAS, Horațiu Moldovan, a explicat că noii contribuabili care nu au venituri salariale își vor putea menține calitatea de asigurat achitând suma fixă anuală (~2430 lei) – fie fiecare personal, fie de către susținătorii lor (de exemplu, în cazul co-asiguraților, soțul/soția angajat ar plăti pentru soțul/soția fără venit).
Rămâne de văzut în ce măsură acest lucru se va realiza efectiv sau dacă un număr mare dintre cei vizați vor rămâne neasigurați (pentru că nu pot sau nu vor să plătească).
În concluzie, situația actuală a sistemului sanitar românesc este marcată de un deficit cronic de finanțare și de dezechilibre majore între numărul de asigurați și cel de contributori. Aceste probleme au stat la baza reformei propuse de Ilie Bolojan, care încearcă tocmai „șocul” de a aduce mai mulți bani în sistem prin forțarea includerii tuturor beneficiarilor în rândul plătitorilor. În continuare vom analiza potențialul impact al acestei reforme asupra serviciilor medicale, echității, calității și sustenabilității financiare.
Impactul potențial al reformei asupra sistemului medical
Reforma CASS propusă (și asumată de Guvern) va avea efecte diverse asupra sistemului de sănătate – unele intenționate și pozitive, altele potențial negative sau nedorite. Analizăm mai jos principalele impacte așteptate, din perspectiva serviciilor medicale, a echității în acces, a calității actului medical și a sustenabilității financiare:
Creșterea veniturilor pentru sistemul de sănătate și sustenabilitatea financiară pe termen lung.
Principalul efect dorit al lărgirii bazei de contribuabili este creșterea fondurilor disponibile în sănătate, reducând dependența de subvențiile de la bugetul de stat. Cu aproximativ 2 milioane de contribuabili noi (co-asigurați care vor plăti individual, părinți în concediu maternal, asistați social, plus pensionarii cu pensii mari) se așteaptă un plus de câteva miliarde de lei anual la bugetul CNAS.
De exemplu, numai taxa CASS pe pensiile peste 3000 lei aduce ~800 milioane euro (circa 4 miliarde lei) pe an începând din 2026. Per ansamblu, ministrul Finanțelor a calculat că modificarea plafonului de contribuție și eliminarea excepțiilor vor aduce ~1,37 miliarde lei în plus în ultimele luni din 2025 și peste 4 miliarde lei în 2026 la fondul de sănătate.
Aceste sume suplimentare pot fi folosite pentru a acoperi deficitele caselor de asigurări, pentru a finanța programe esențiale (medicamente compensate, tratamente costisitoare) și pentru a oferi majorări salariale personalului medical, sporind astfel sustenabilitatea financiară a sistemului. Dacă reforma reușește, sistemul de sănătate ar putea intra pe o traiectorie mai stabilă, având resurse interne mai mari și fiind mai puțin dependent de injecții imprevizibile de la bugetul general.
Un beneficiu indirect al creșterii finanțării poate fi îmbunătățirea calității serviciilor medicale.
Cu mai mulți bani colectați, CNAS poate deconta mai prompt și integral serviciile prestate de spitale și clinici, reducând situațiile de liste de așteptare sau lipsă de consumabile. De asemenea, Guvernul a indicat că dorește să folosească aceste venituri pentru a motiva personalul medical să rămână în țară, oferind salarii mai competitive și condiții mai bune în spitale.
Dacă medicii și asistentele sunt plătiți mai bine, este de așteptat să scadă fenomenul migrației și al plăților informale, ceea ce va crește satisfacția pacienților și încrederea în sistemul public. Totuși, aceste efecte pozitive depind de angajamentul guvernanților de a reinvesti fondurile suplimentare în sănătate. Există și riscul ca, odată strânși banii în plus, o parte să fie realocați altor urgențe bugetare – însă cadrul legal al asigurărilor sociale impune ca banii colectați la sănătate să fie utilizați tot pentru sănătate. În teorie, asta ar trebui să asigure „tracțiunea” financiară necesară pentru modernizarea sistemului.
Echitatea în accesul la servicii medicale – pro și contra.
Reforma ridică întrebări dificile privind echitatea: este just ca persoane cu venituri mici (mame aflate temporar în concediu pentru copii, șomeri, săraci) să fie obligate să contribuie?
Guvernul susține că da, din considerente de solidaritate – „toți cei care beneficiază trebuie să contribuie măcar simbolic” – altfel povara rămâne doar pe umerii celor puțini care muncesc legal. Pe de altă parte, criticii arată că măsura poate afecta exact categoriile vulnerabile, riscând să le îngrădească accesul la sănătate.
Pentru părinții aflați în concediu maternal, eliminarea scutirii de CASS înseamnă reducerea venitului net lunar (dacă contribuția se reține direct din indemnizația lor) sau obligarea lor să achite separat o sumă, într-o perioadă oricum dificilă financiar (creșterea unui bebeluș).
Sunt peste 127 de mii de astfel de persoane, în majoritate mame tinere, care vor fi afectate. Măsura pare să contrazică politica de încurajare a natalității – chiar programul de guvernare al cabinetului Bolojan menționa stimularea natalității ca prioritate.
Practic, părinții cu copii mici vor avea acum costuri suplimentare dacă vor să rămână asigurați. Reprezentanții Guvernului nu au clarificat dacă contribuția de 10% se va aplica automat indemnizației (care e calculată ca 85% din fostul salariu net al părintelui), sau dacă părinții vor trebui să plătească separat suma anuală fixă pentru a-și menține calitatea de asigurat.
În orice variantă, există riscul ca unii părinți să nu își permită sau să omită plata, rămânând neasigurați pe perioada concediului și având astfel acces limitat la serviciile medicale (în afara celor de urgență).
În mod similar, beneficiarii de ajutor social (venit minim de incluziune) – aproximativ 323 de mii de persoane foarte sărace– vor trebui să plătească și ei pentru a fi asigurați. Cum ajutorul social este el însuși mic (câteva sute de lei pe lună), a cere 202 lei lunar pentru CASS ar putea fi nerealist.
Cei mai mulți probabil vor rămâne descoperiți medical, ceea ce ridică probleme morale și de sănătate publică: persoanele în sărăcie extremă, care oricum au starea de sănătate precară, ar putea amâna și mai mult prezentarea la medic de teama costurilor.
Guvernanții au menționat că bolnavii cronici din programele naționale vor continua să primească tratament gratuit în acele programe chiar dacă nu mai sunt asigurați (ex: diabet, cardiologie, cancern– cancerul oricum rămâne exceptat total de la plată). Însă pentru alte probleme de sănătate în afara programelor, un neasigurat ar trebui să plătească servicii care înainte erau gratuite pentru el. Aceasta diminuează echitatea accesului la îngrijiri, punând o barieră financiară în calea celor mai vulnerabili.
De cealaltă parte, echitatea între contribuabili ar putea crește: cei cu venituri mari (ex. pensionarii de lux) vor plăti și ei o contribuție, corelat cu capacitatea lor financiară. Până acum, un pensionar cu 10.000 lei pe lună nu plătea nimic la sănătate, în timp ce un angajat cu 3.000 lei pe lună plătea 300 lei CASS.
De la 1 august 2025, pensionarii bogați vor plăti și ei 10% pe ce depășește 3.000 lei – de pildă, cineva cu pensie de 10.000 lei va contribui cu aproximativ 700 lei lunar la sănătate. Măsura este văzută ca o corectare de tratament și a fost relativ bine primită de populație, deoarece aduce un element de justiție socială (se elimină privilegiul pensionarilor de a nu cotiza deloc).
Desigur, unii pensionari înstăriți sunt nemulțumiți – de exemplu, latifundiarul Gigi Becali a reacționat public supărat că „Guvernul Bolojan i-a tăiat din pensie”, însă economia făcută pe seama pensiilor mari este considerată necesară de executiv pentru binele general.
Efecte asupra serviciilor medicale și comportamentelor în sistem.
Prin faptul că mai multe persoane vor avea statut de asigurat plătitor, cererea de servicii s-ar putea modifica pe termen scurt. Unele categorii (ex: co-asigurații) care până acum beneficiau de servicii datorită calității de asigurat ar putea renunța la asigurare dacă trebuie să plătească.
Dacă un segment dintre ei devin neasigurați, este posibil să scadă ușor adresabilitatea către medicul de familie sau ambulatoriu (unde neasigurații nu au acces gratuit).
Acești oameni ar putea ajunge direct la camerele de gardă ale spitalelor pentru urgențe, unde, asigurați sau nu, primesc îngrijiri. Astfel, presiunea pe departamentele de urgență ar putea crește dacă mai mulți pacienți amână consultul preventiv până devine caz acut.
Pe de altă parte, dacă o parte importantă a noilor contribuabili acceptă și plătește contribuția (direct sau prin retenție automată), atunci ei își păstrează calitatea de asigurat și vor continua să folosească serviciile normal – ceea ce înseamnă venituri mai mari pentru medicii de familie (prin capitatie) și pentru furnizorii de servicii medicale per total.
Calitatea actului medical ar putea fi influențată în bine de reducerea unor practici abuzive. Reforma concediilor medicale, de exemplu, va descuraja luarea de concedii pentru boli minore prelungite nejustificat, deoarece angajații în primele 7 zile de boală vor primi doar 55% din salariu, nu 75% ca înainte.
Asta înseamnă că un salariat care nu este grav bolnav ar putea prefera să revină mai repede la muncă, în loc să stea acasă pe o indemnizație mult redusă. În teorie, această măsură eliberează sistemul de costuri nejustificate și crește productivitatea muncii, dar trebuie privită și critic: ar putea forța angajații bolnavi să revină la lucru prea devreme (din motive financiare), punând în pericol propria sănătate sau pe a colegilor (de exemplu, în caz de viroze/gripă netratate complet).
Medicii de familie și sindicatele ar trebui să monitorizeze dacă noul sistem de plată a concediilor nu generează efecte adverse (presiuni pe medici să nu acorde concedii necesare sau prezentism periculos la job).
Posibile economii și eficientizarea cheltuielilor.
Guvernul speră că reforma va aduce nu doar venituri mai mari, ci și cheltuieli ceva mai mici (prin tăierea unora dintre beneficii). Deja a luat măsuri de reducere a unor sporuri salariale considerate excesive (cum este sporul pentru condiții vătămătoare în sectorul public, care a fost plafonat la 300 lei brut pe lună, de la valori ce ajungeau la 1.500 lei brut înainte).
În sănătate, personalul TESA și unii angajați beneficiau de astfel de sporuri, deci va exista o economie pe partea de cheltuieli de personal. Totuși, aceste reduceri de sporuri au generat nemulțumire (vezi reacțiile sindicale mai jos). În privința cheltuielilor cu serviciile medicale, dacă mai mulți oameni contribuie, statul va suporta mai puțin de la buget pentru categoriile exceptate – până acum, pentru persoanele scutite, teoretic bugetul de stat trebuia să compenseze fondul CNAS (de exemplu, plătind contribuția pentru șomeri, deținuți etc., conform legii).
În practică însă, mecanismul era incomplet, iar CNAS rămânea cu goluri. Acum, cu exceptări mai puține, mai puține categorii vor fi pe lista de „plătit de stat”, deci se îmbunătățește transparența și responsabilizarea: fie fiecare își plătește contribuția, fie pierde calitatea de asigurat. Aceasta ar putea impulsiona unele persoane să iasă din economia gri pentru a avea asigurare – deci, un posibil impact pozitiv asupra conformării fiscale.
Pe termen lung, dacă reforma reușește să aducă mai mulți bani și mai multă disciplină în sistem, finanțarea sănătății ar putea trece de la modul criză perpetuă la unul predictibil. Cu un buget mai aproape de necesar, s-ar putea investi în prevenție, în digitalizare și în extinderea unor servicii (de exemplu, acoperirea națională cu medici de familie, care acum lipsește în unele comunități). Desigur, toate acestea depind de implementarea corectă a măsurilor și de evitarea unor efecte negative colaterale – pe care le vom discuta și în secțiunea următoare.
Reacțiile la reformă: sindicate, personal medical, societatea civilă și scena politică
Noile măsuri propuse de Guvernul Bolojan au stârnit reacții puternice din partea sindicatelor, a personalului medical, a organizațiilor civice și a opoziției politice. În general, reformele au fost caracterizate drept un pachet de „austeritate” necesară de către susținători și drept „austeritate oarbă” de către critici. Vom trece în revistă principalele poziții:
Sindicatele și angajații din sectorul public au protestat față de măsurile de austeritate anunțate, acuzând că acestea lovesc în salariații de rând și în categoriile vulnerabile. Federația SANITAS (sindicatul din Sănătate) s-a alăturat altor federații din sectorul public (educație, administrație) într-un protest organizat în fața Parlamentului, pe 7 iulie 2025, chiar când Guvernul își angaja răspunderea pe pachetul fiscal.
„Protestăm împotriva măsurilor de austeritate care lovesc în membrii noștri! Acesta este doar începutul”, au transmis reprezentanții SANITAS, semnalând că vor urma și alte acțiuni dacă revendicările nu sunt ascultate.
Sindicaliștii din sănătate se tem în special de înghețarea salariilor (anunțată de premier pentru anul 2026) și de tăierea unor sporuri, măsuri care afectează direct veniturile personalului medical. Este de remarcat că în pachetul anunțat, Guvernul a prevăzut plafonarea salariilor bugetarilor la nivelul din decembrie 2024 până la sfârșitul lui 2026, fără noi majorări.
Această perspectivă a nemulțumit angajații din spitale, care în ultimii ani primiseră creșteri prin legea salarizării unice și se bazau pe ele. Sindicaliștii avertizează că exodul medicilor și asistentelor ar putea continua dacă salariile rămân înghețate și condițiile de muncă nu se îmbunătățesc, indiferent de reforma contribuțiilor.
Reprezentanții marilor confederații sindicale (Cartel ALFA, CNSLR-Frăția, CSDR, BNS) au avut consultări de urgență cu premierul Bolojan, exprimându-și nemulțumirile. Bogdan Hossu, liderul Cartel ALFA, a declarat că măsurile fiscale anunțate vor „amplifica conflictele sociale, deoarece vizează în principal bugetarii și pensionarii”.
El a criticat tăierea sporului pentru condiții vătămătoare, arătând că împreună cu creșterea TVA (de la 19% la 21% pentru multe bunuri), aceste măsuri vor duce la „scăderea nivelului de trai cu ~15% pentru sute de mii de persoane”. Practic, sindicatele susțin că guvernul ia de la veniturile angajaților publici (prin tăieri și scumpiri) o cotă semnificativă, erodând puterea de cumpărare.
Conform lui Hossu, numai plafonarea sporului de condiții vătămătoare afectează direct circa 600.000 de angajați din sectorul public, care pierdeau sume între câteva sute și peste o mie de lei pe lună fiecare. În sănătate, acest spor era acordat personalului care lucrează în mediu cu factori de risc (de exemplu laboratoare, secții cu pacienți contagioși etc.); reducerea lui uniform la 300 lei a nemulțumit profund cadrele medii și personalul auxiliar.
Sindicatele au amenințat chiar cu grevă generală: confederațiile anunțaseră că vor declanșa proteste la nivel național dacă Guvernul nu va negocia modificări ale pachetului. În zilele de dinaintea asumării, s-au înregistrat deja opriri spontane de lucru în unele instituții – de exemplu, angajați de la ANAF (Fiscul) din Craiova și Constanța și personal din Ministerul Finanțelor au întrerupt lucrul, nemulțumiți de reducerile salariale și de volumul de muncă.
Premierul Bolojan a încercat să calmeze situația prin dialog, promițând că „propunerile reprezentanților sindicali vor fi analizate” și că „dialogul va continua constant” în cadrul Consiliului Național Tripartit. Cu toate acestea, tonul general al sindicatelor a rămas unul de opoziție fermă față de „politica de austeritate” a Guvernului.
Reacțiile personalului medical și ale organizațiilor profesionale au fost nuanțate. Pe de o parte, Colegiul Medicilor și unii lideri de opinie din sănătate au recunoscut problema subfinanțării cronice și necesitatea lărgirii bazei de contribuții. Ei au subliniat că e frustrant pentru medici să lucreze într-un sistem unde mereu „nu sunt bani” și unde investițiile se amână la nesfârșit.
Din acest punct de vedere, orice măsură care aduce bani în plus poate fi benefică. Pe de altă parte, medicii au atras atenția că accesul la sănătate trebuie garantat pentru categoriile defavorizate. „Sănătatea nu este un privilegiu, ci un drept”, au afirmat reprezentanți ai pacienților și unii medici de familie, îngrijorați că unii pacienți vulnerabili (șomeri neindemnizați, oameni fără venit de la sat) vor renunța să mai vină la control din cauză că nu vor mai figura asigurați.
Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice a solicitat guvernanților clarificări: de pildă, ce se întâmplă cu un bolnav cronic care nu mai este asigurat – își primește medicamentele gratuit doar prin programul național, dar dacă are și alte boli sau are nevoie de analize uzuale, va trebui să plătească?
Astfel de detalii sunt esențiale pentru a evita cazuri tragice (pacienți care își întrerup tratamentele din lipsă de bani). Până la momentul redactării articolului, autoritățile nu au comunicat un plan clar pentru a sprijini categoriile care, deși obligate la CASS, nu au efectiv resurse să plătească. Posibil ca direcțiile de asistență socială locale să fie implicate în găsirea unor soluții (de exemplu, plata de la bugetele locale a contribuției pentru cei foarte săraci), dar nimic nu a fost concretizat încă.
În societatea civilă și mediul experților, opiniile sunt împărțite. Economiștii și analiștii financiari în general susțin necesitatea măsurilor de echilibrare bugetară, arătând că alternativa – continuarea pe deficit mare – ar fi fost mult mai dureroasă în viitor (faliment național, inflație galopantă).
Ionuț Dumitru, fostul șef al Consiliului Fiscal, a apreciat că „faptul că adoptăm acest pachet de ajustare fiscală era inevitabil”, indicând că trebuie atacate problemele structurale (precum baza mică de contribuabili) pentru a evita o criză mai gravă. În același timp, experții accentuează că reformele trebuie dublate de măsuri de combatere a evaziunii și de creștere a eficienței statului.
„Ca să meargă reforma lui Bolojan, statul să interzică plățile în cash”, a sugerat politologul Alina Mungiu-Pippidi, într-un editorial, argumentând că evaziunea fiscală e ușurată de tranzacțiile în numerar nesupravegheate. Ea propune digitalizarea totală a plăților (POS peste tot, factură electronică generalizată) pentru a mări încasările la buget și a crea un tratament egal între contribuabili.
Aceasta e doar una dintre cele „trei măsuri” pe care Mungiu-Pippidi le vede necesare pentru ca reforma Bolojan să aibă efect pe termen lung – ideea de bază fiind că, dacă nu se reduc scăpările din sistem (evaziunea, frauda, risipa), simpla creștere a taxelor și contribuțiilor ar putea să nu aducă beneficiul scontat.
Organizațiile neguvernamentale din zona socială au fost critice față de impactul asupra grupurilor vulnerabile. Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale a atras atenția că multe persoane fără venituri (care acum vor trebui să plătească CASS) sunt deja beneficiare ale sistemului de asistență socială, deci nu au capacitatea financiară de a plăti. ONG-urile cer fie amânarea aplicării acestor prevederi pentru cazurile sociale, fie crearea unui fond special de susținere a lor.
„Riscăm să împingem și mai mult în sărăcie pe cei mai amărâți, și odată cu asta să crească problemele de sănătate publică (boli netratate la timp, epidemii locale)”, avertizează un comunicat al unui grup de ONG-uri din sănătate (ce reunesc organizații ale pacienților, ale medicilor de familie și asistenților comunitari).
Guvernul nu a indicat intenția de a face excepții – dimpotrivă, motto-ul reformei este că nu vor mai exista „categorie speciale” scutite, cu foarte puține excepții medicale(precum bolnavii de cancer și persoanele cu handicap care rămân protejate).
Reacțiile liderilor politici din opoziție au fost vehemente. PSD (Partidul Social Democrat), aflat acum în opoziție după plecarea premierului Marcel Ciolacu, a criticat în termeni duri pachetul Bolojan.
Fostul ministru de Finanțe PSD, Adrian Câciu, a declarat că „ambele laturi ale pachetelor de măsuri fiscale sunt gândite eronat” și că „afectează populația săracă și clasa de mijloc, dar lasă bogații în pace”. Câciu a afirmat că „pachetul ne bagă în criză” – referindu-se la o potențială criză socială – și a acuzat Guvernul de divizarea societății, creând „unii împotriva celorlalți și toți împotriva statului”.
Mesajul PSD este că se opune oricărei „austerități care lovește în oameni, în dezvoltare, în viitor”. De asemenea, lideri PSD au încercat să se disocieze de responsabilitatea pentru deficitul bugetar, susținând că situația nu era atât de gravă cum o prezintă Bolojan și că noul guvern exagerează pericolul pentru a-și justifica măsurile dure. Marcel Ciolacu, fostul premier, a postat pe rețelele sociale că „România nu este în niciun colaps economic” și a sugerat că panicarea populației cu spectrul falimentului este nejustificată.
Ciolacu a afirmat că a făcut un pas în spate tocmai pentru a lăsa loc unor noi lideri, dar „aud tot mai des teorii alarmiste despre așa-zisul dezastru economic în care am lăsat România”, respingând aceste acuzații.
El a lăsat să se înțeleagă că PSD nu va susține pachetul de măsuri în Parlament și pregătește o moțiune de cenzură, deși șansele acesteia de reușită sunt reduse, dat fiind că guvernul își asumă răspunderea (procedură ce poate fi oprită doar dacă opoziția strânge suficiente voturi la moțiune).
Alte partide de opoziție au reacționat conform propriilor doctrine: AUR (Alianța pentru Unirea Românilor), partid populist de extremă dreapta, a denunțat „atacul asupra românilor” și a cerut organizarea de proteste în stradă contra „dictaturii fiscale” a lui Bolojan.
AUR a încercat să atragă nemulțumiții, promițând că va iniția anularea acestor măsuri dacă ajunge la putere.
USR (Uniunea Salvați România), partid de centru-dreapta în opoziție, a avut o poziție mai nuanțată: a recunoscut necesitatea consolidării fiscale, dar a criticat faptul că guvernul Bolojan folosește asumarea răspunderii evitând dezbaterea parlamentară.
USR a propus unele alternative, precum reducerea masivă a pensiilor speciale și digitalizarea ANAF pentru a crește colectarea, acuzând coaliția PNL-UDMR (care îl susține pe Bolojan) că nu face destule reforme pe partea de reducere a privilegiilor politice.
Totodată, USR a avertizat că introducerea de poveri fiscale fără reforme administrative (cum ar fi reducerea birocratiei și a cheltuielilor inutile) poate „sufoca mediul de afaceri” și, implicit, poate aduce mai puține locuri de muncă – contrar scopului dorit.
Reacția publicului larg pare împărțită: unii cetățeni – în special salariați din mediul privat, care deja plătesc toate contribuțiile – privesc cu satisfacție faptul că și alte categorii (pensionari cu pensii mari, de exemplu) vor contribui acum.
În sondaje informale, mulți angajați au afirmat că „era și timpul ca toată lumea să dea ceva, nu doar noi să ducem greul”. Pe de altă parte, există îngrijorări firești legate de creșterea costului vieții (dat fiind că pachetul crește TVA la 21% pentru bunuri generale, accizele la carburanți, etc.) și de efectul asupra micilor afaceri.
Pentru public, reforma CASS este doar o fațetă a unui „șoc fiscal” mai larg – care cuprinde scumpiri prin taxe, tăieri de beneficii și înghețarea veniturilor bugetare. Acest context general complică și percepția asupra reformei din sănătate: chiar dacă în sine ideea de a contribui toți la sănătate ar putea fi acceptată, faptul că vine la pachet cu alte măsuri nepopulare o face mai greu de înghițit.
Premierul Bolojan a încercat să explice necesitatea întregului pachet, spunând că „dacă totul era atât de bine, de ce n-a fost niciun entuziasm să fii premier […] de ce plătim cele mai mari dobânzi din UE și avem cel mai mare deficit?” – cu referire la refuzul altor lideri de a prelua guvernarea în condiții dificile. Mesajul său către clasa politică a fost că e nevoie de asumare a greșelilor trecute și de măsuri corective, oricât de nepopulare pe moment, pentru a evita colapsul pe termen lung.
Pe scurt, reacțiile la reforma Bolojan în sănătate sunt mixte: aplauze reținute din partea economiștilor și a unor angajați din privat, proteste și critici vehemente din partea sindicatelor, opoziției de stânga și a unor segmente civice.
Guvernul, deși pare ferm pe poziție, a dat semne că ar putea ajusta unele prevederi în urma dialogului – de exemplu, s-a vehiculat posibilitatea de a crește ușor pragul neimpozabil la pensii (poate la 3.500 lei) sau de a introduce deduceri speciale temporare pentru anumite categorii vulnerabile la plata CASS, însă nimic concret nu fusese decis la momentul redactării.
Rămâne de văzut dacă presiunea publică va conduce la modificări sau dacă pachetul va trece în forma actuală. Cert este că dezbaterile despre cine și cât trebuie să contribuie pentru sănătate au fost readuse în prim-plan, iar acest lucru în sine poate fi benefic: societatea conștientizează costurile reale ale sistemului de sănătate și importanța solidarității în finanțarea lui.
Comparații internaționale: modele europene de asigurări de sănătate și lecții pentru România
Problemele sistemului de sănătate din România – în special dezechilibrul dintre numărul de contribuabili și numărul de beneficiari – pot fi mai bine înțelese printr-o comparație cu alte țări europene. Țările din Uniunea Europeană au abordări diferite în organizarea și finanțarea sănătății, însă majoritatea au reușit să atingă un grad de acoperire universală (toți cetățenii au asigurare medicală) cu mecanisme de finanțare sustenabile. În linii mari, se disting două modele principale:
Modelul Bismarck (asigurări sociale de sănătate obligatorii) – întâlnit în Germania, Franța, Austria, Belgia, Olanda, etc., și parțial în România însăși. În aceste sisteme, toți cetățenii care realizează venituri sunt obligați să contribuie la fondurile de asigurări de sănătate, de regulă prin contribuții proporționale cu venitul (de tip salariu).
Angajatorii și angajații împart adesea povara contribuției (ex. în Germania angajatul plătește ~7,5% și angajatorul încă 7,5% din salariul brut, însumând ~15% către fondul de sănătate). Cei care nu lucrează în mod formal (liber-profesioniști, agricultori) au și ei obligația de a plăti o contribuție calculată fie ca procent din venitul declarat, fie ca primă fixă stabilită de stat.
Un element esențial: statul acoperă contribuțiile pentru categoriile vulnerabile sau fără venit – de exemplu, șomeri, persoane cu handicap, copii – fie direct din buget, fie prin includerea lor gratuită în sistem.
Astfel se asigură că întreaga populație este asigurată, dar și că fondul de asigurări nu pierde bani. Germania oferă un bun exemplu: acolo, pensionarii contribuie și ei la asigurările de sănătate, o parte din pensie fiindu-le reținută în acest scop, iar copiii sunt co-asigurați gratuit cu părinții lor, costul fiind practic acoperit de contribuțiile întregii comunități de asigurați.
Rezultatul este că Germania are una dintre cele mai solide finanțări ale sistemului medical, cheltuind ~11% din PIB pe sănătate și având un nivel ridicat al serviciilor.
Un alt exemplu este Franța, care a impus un contribut fiscal general (CSG) ce se aplică tuturor tipurilor de venit (salarii, pensii, chirii etc.) și alimentează bugetul asigurărilor de sănătate.
Astfel, și pensionarii și alte categorii contribuie prin CSG, chiar dacă nu direct prin contribuții de salarizare, asigurându-se un flux financiar larg. Franța are de asemenea asigurare de sănătate universală, combinând contribuțiile cu subvenții de la stat pentru a acoperi persoanele cu venituri mici.
Olanda a reformat sistemul în 2006 într-un mod interesant: a introdus asigurări private obligatorii pentru toți cetățenii, dar cu puternică reglementare publică. Statul olandez subvenționează primele de asigurare pentru cei cu venituri mici și plătește integral primele pentru copii (persoanele sub 18 ani) direct către asiguratori. În acest fel, nimeni nu rămâne neasigurat – dacă un șomer sau un om cu venit mic nu poate plăti asigurarea, primește o compensație financiară de la guvern.
România, deși are pe hârtie un sistem Bismarck, s-a îndepărtat de practica internațională prin multitudinea de excepții unde statul nici nu a contribuit în locul exceptaților. Lecția de la aceste țări este clară: dacă vrei un sistem contributiv sustenabil, ori obligi pe toată lumea să contribuie, ori – pentru cei care nu pot – plătește statul contribuția în locul lor. Nu există altă cale de a menține balanța financiară. Măsurile lui Bolojan tind să alinieze România la acest principiu, eliminând scutirile absolute.
Modelul Beveridge (sistem național de sănătate finanțat din taxe) – întâlnit în țări precum Marea Britanie, Italia, Spania, țările nordice. Aici, nu există contribuții de asigurări de sănătate distincte, ci serviciile medicale sunt finanțate direct de la bugetul de stat, din impozite generale. Practic, sănătatea e tratată ca un bun public furnizat de stat, la fel ca educația sau apărarea, și toată lumea are dreptul la el.
Marea Britanie, prin celebrul NHS (National Health Service), oferă asistență medicală gratuită la punctul de utilizare pentru toți rezidenții, costurile fiind acoperite din taxe. Avantajul acestui sistem este că este universal și echitabil – nu contează dacă ești angajat sau nu, primești îngrijire.
De asemenea, costurile administrative tind să fie mai mici (neexistând case de asigurări și mecanisme de plată individualizate). Însă provocarea majoră este că statul trebuie să aloce suficienți bani din buget, altfel apar liste de așteptare lungi și servicii de calitate inferioară.
Țările nordice (Suedia, Danemarca) și Italia au sisteme similare: spitalele publice sunt finanțate de stat (sau de autorități locale) din impozite, iar cetățenii nu au de plătit contribuții lunare – eventual doar coplată modestă la unele servicii.
România nu a adoptat modelul Beveridge, deși în practică, având atâția necontributori în sistem, a funcționat parțial ca atare (sănătatea fiind finanțată și din taxe generale). O lecție de aici ar fi că, dacă nu poți strânge contribuții de la destui cetățeni, atunci trebuie să fii pregătit să finanțezi masiv sănătatea din buget, altfel calitatea se prăbușește. Ori România nu a făcut nici asta – alocarea de ~5% din PIB e mult sub nivelul țărilor cu sistem Beveridge, care alocă 7-8% sau mai mult. Spre exemplu, Marea Britanie cheltuie ~10% din PIB pentru sănătate, Italia ~9%, din bugetul public, asigurând un acces relativ bun (deși și acolo există presiuni și reforme în curs pentru eficientizare).
În Europa Centrală și de Est, țările au urmat în general modelul asigurărilor sociale (Bismarck), cu adaptări. Polonia are un sistem în care toți angajații plătesc ~9% din venit pentru sănătate, iar pensionarii și șomerii plătesc și ei – de fapt, în Polonia, contribuția de sănătate este reținută și din pensii, și din indemnizațiile de șomaj (statul subvenționând parțial aceste transferuri). Astfel, toată lumea plătește ceva.
Ungaria percepe o taxă fixă de asigurare de sănătate pentru cei fără venit (echivalentul a câțiva zeci de euro pe lună), iar dacă cineva nu o achită, poate fi refuzat la serviciile non-urgente. Totuși, în practică, Ungaria și alte țări ex-comuniste au mari probleme de finanțare și au trebuit să recurgă la creșteri de taxe sau combinarea modelelor.
Cehia și Slovacia au sisteme de asigurări cu mai multe case (inclusiv private), dar strict reglementate de stat, iar pentru cei care nu pot plăti, statul virează contribuții în locul lor.
O notă interesantă: Bulgaria, vecina noastră, are un sistem similar cu al nostru, dar și acolo se confruntă cu un număr mare de neasigurați. Bulgaria a introdus măsuri dure, precum suspendarea dreptului la asigurare dacă nu îți plătești contribuțiile 3 luni și obligativitatea de a plăti retroactiv toate restanțele ca să reintri în sistem. Rezultatul a fost totuși un procent semnificativ de persoane neasigurate (10-15% din populație), care pur și simplu stau în afara sistemului și merg doar la urgențe. România a fost mai blândă până acum, permițând practic oricui să primească tratament de urgență și multe servicii chiar dacă nu e la zi cu plata – însă asta a venit în detrimentul bugetului.
Lecții pentru România: Din aceste comparații, se pot extrage câteva principii care ar trebui avute în vedere:
Universalitatea cu finanțare adecvată: Orice țară europeană asigură aproape toți cetățenii, fie prin contribuții, fie prin taxe. România trebuie să se asigure că, după reformă, nu lasă categorii semnificative de oameni fără acoperire medicală.
Asta ar putea însemna să vină cu soluții de sprijin (de ex., să plătească ea însăși contribuția pentru cei foarte săraci – așa cum ar trebui, teoretic conform legii). Altfel, riscă probleme sociale și de sănătate publică.
Lărgirea bazei de contributori este esențială, dar trebuie combinată cu îmbunătățirea colectării. Țări ca Estonia sau Letonia (foste comuniste) au investit mult în digitalizarea Fiscului și interconectarea bazelor de date, reușind să aducă la suprafață venituri ascunse.
România ar trebui să meargă în aceeași direcție (ANAF digital, plăți electronice, eliminarea evaziunii), altfel reforma riscă să fie incompletă – pui taxe mai mari, dar nu le poți colecta eficient.
Solidaritatea între generații și categorii sociale: Sistemele vest-europene de succes pun accent pe solidaritate – cei sănătoși îi susțin pe cei bolnavi, cei tineri pe cei vârstnici, cei bogați pe cei săraci, prin mecanisme fie de contribuție, fie de taxare progresivă.
România, prin reforma Bolojan, face pași în această direcție (pensionarii cu pensii mari vor contribui, toată lumea va plăti ceva). Însă trebuie menținut echilibrul: dacă împovărezi excesiv o categorie (de pildă micii întreprinzători sau tinerii părinți), s-ar putea să obții contrariul solidarității – resentimente și neîncredere în sistem.
Alocarea eficientă a fondurilor: Nu doar strângerea banilor contează, ci și cum sunt cheltuiți. Multe țări combină extinderea bazei de finanțare cu reforme în cheltuirea banilor: reduc birocrația din spitale, combat corupția din achiziții, prioritizează medicina primară (care e mai ieftină) în locul spitalizărilor costisitoare. România ar trebui, concomitent cu reforma de finanțare, să insiste pe reforme de bună guvernanță în sistemul sanitar – altminteri, oricâți bani s-ar aduce, pacientul tot nu va vedea îmbunătățiri.
Aici lecția ar putea veni de la țările nordice, care cu sume comparabile cu ale altora, obțin rezultate mai bune datorită managementului eficient și eliminării risipei.
În final, reforma sistemului de sănătate propusă de Ilie Bolojan aliniază România la tendința europeană de a avea cât mai mulți contributori la asigurările de sănătate, responsabilizând toți beneficiarii. Este un pas important, dar nu un panaceu. Țările cu sisteme de succes ne arată că sănătatea costă și trebuie finanțată fie prin contributivitate largă, fie prin taxe – în orice caz, cineva plătește. Ani de zile, România a funcționat cu iluzia că poate oferi asistență medicală aproape tuturor fără ca toată lumea să și cotizeze – și consecința a fost subfinanțarea și degradarea calității.
Acum, această iluzie este abandonată: toți vom contribui, într-un fel sau altul, la sănătate.
Rămâne de văzut dacă fondurile suplimentare vor fi folosite cu înțelepciune pentru a aduce serviciile la nivelul așteptărilor europene.
Cert este că reforma Bolojan deschide un nou capitol, al responsabilizării financiare în sistemul sanitar, și că succesul ei va depinde nu doar de colectarea banilor, ci și de recâștigarea încrederii cetățenilor că „banii chiar se duc unde trebuie” – adică în spitale curate, în medici bine pregătiți și remunerați, în medicamente și tratamente moderne accesibile tuturor.
Surse de informare și date actuale:
HotNews.ro – Declarații ale premierului Ilie Bolojan privind necesitatea extinderii bazei de contributori la sănătate (6,3 milioane contribuabili la peste 16 milioane beneficiari), introducerea CASS la pensii >3.000 lei și motivarea măsurilor.
Agerpres – Știre din 2 iulie 2025 despre prezentarea măsurilor fiscale: Bolojan citează „puțin peste 6 milioane contributori și peste 16 milioane beneficiari”, măsuri pentru creșterea numărului de contributori, aplicarea CASS la pensiile mari și eliminarea excepțiilor.
Europa Liberă (romania.europalibera.org) – Explainer din 5 iulie 2025 detaliind categoriile care nu mai sunt exceptate de la plata CASS (părinți în CCC – ~127.000 persoane, beneficiari ajutor social – ~323.000, co-asigurați – ~650.000, personal monahal, pensionari >3.000 lei etc.), argumentele oficiale ale Ministerului Sănătății (lărgirea bazei de contribuabili cu 20% fiind în programul de guvernare) și schimbările la plata concediilor medicale.
Newsweek.ro – Articol din 02.07.2025 cu cifre oficiale: ~2.000.000 pensionari vor plăti CASS după scăderea pragului la 3.000 lei, „vom avea 8.000.000 de contribuabili la CASS” a spus Bolojan, estimarea de 800 milioane euro venit suplimentar din CASS pe pensii, reconfirmarea cifrelor 6 milioane contributori vs 16 milioane asigurați.
HotNews.ro – Document 14 dec 2021, raport CE „Starea Sănătății în UE”: România penultima la cheltuieli sănătate (5,7% PIB, 1.310 euro/locuitor vs 3.523 euro media UE), plăți informale „substanțiale” și plăți din buzunar peste media UE.
Europa Liberă – Știre 6 iulie 2025: consultări Bolojan-sindicate, declarații Bogdan Hossu (Cartel ALFA) despre conflicte sociale și tăierea sporului de condiții vătămătoare scăzând nivelul de trai ~15% pentru sute de mii persoane; amenințări de grevă generală dacă nu se modifică măsurile; declarația lui Adrian Câciu (PSD) că pachetul afectează săracii și clasa de mijloc și creează criză socială.
Cotidianul.ro – Sinteză 6 iulie 2025 a opiniei Alinei Mungiu-Pippidi (după HotNews.ro): necesitatea unor măsuri complementare pentru reușita reformei, precum eliminarea plăților cash pentru a combate evaziunea fiscală și a asigura tratament egal contribuabililor.
Digi24.ro – Știre 2-3 iulie 2025: declarațiile premierului Bolojan despre deficit („din 100 lei încasați, cheltuim 132”, „nu mai putem continua așa”), măsuri anunțate (creștere TVA, accize, plafonare salarii/pensii) și contextul evitării categoriei junk a ratingului de țară. Include foto Inquam/Octav Ganea cu premierul Bolojan.
HotNews.ro – Arhivă 2010, declarație director CNAS Dorin Ionescu: „numai opt milioane de români plătesc asigurări de sănătate, însă de serviciile medicale au parte 18 milioane”– ilustrează caracterul vechi al problemei.
ExpertForum/UMFCD – studiu comparativ (2012) despre finanțarea sănătății: menționează explicit că în sistemele sociale de sănătate guvernul ar trebui să finanțeze grupurile defavorizate neincluse și exemple de sisteme Bismarck în Germania, Franța, Japonia, Benelux, Austria (și România).
Mediafax/HotNews – informații despre datorii la fondul de sănătate (2009) și inițiative legislative anterioare (executare silită pentru neplata CASS).
Aceste surse confirmă datele și argumentele prezentate, oferind o imagine de ansamblu asupra motivelor reformei, situației actuale și implicațiilor sale. Reformarea sistemului de sănătate este un subiect complex și în evoluție; vom urmări îndeaproape punerea în practică a măsurilor și efectele resimțite de pacienți și personalul medical în lunile și anii următori.
