Știi cum e când auzi adulții vorbind despre adolescenți? Parcă toți sunt fie lipiți de telefon non-stop, fie niște rebeli care nu vor să facă nimic util. Am crescut și eu cu aceste etichete, le-am auzit de la părinți, de la profesori, chiar și din cărți. Tocilarul, sportivul, rebelul, fata populară.
Personaje care se potrivesc în cutii, fără nuanțe, fără surprize. Ei bine, am dat recent peste o carte care m-a făcut să văd lucrurile altfel. Și partea interesantă? A scris-o cineva care abia a ieșit din adolescență.
Când fantezia spune adevăruri despre realitate
„Drumul catre o alta dimensiune” de Bradu Mihai Dan m-a surprins din prima. Un autor de 19 ani care reușește să construiască personaje adolescente fără să cadă în capcana stereotipurilor?
Nu prea mai vezi asta. Tinerii din carte nu stau să aștepte să li se întâmple lucruri. Iau decizii, dau cu bâta în baltă uneori, își asumă prostiile și merg mai departe. Cam așa funcționează adolescența în viața reală, nu?
Povestea pornește simplu. Mihai, un puști de 13 ani dintr-un orășel de lângă Cluj, își petrece weekend-urile cu gașca într-o fabrică părăsită. Până aici, nimic wow. Dar tocmai asta face totul mai credibil. Mihai nu e vreun ales al destinului care strălucește de la început. E un băiat normal care se trezește într-o situație anormală și trebuie să se descurce cumva.
Prietenii care seamănă cu cei pe care îi știm
Mă tot întreb de ce în atâtea cărți pentru tineri prieteniile par niște reclame la armonie. Toată lumea se înțelege perfect, nimeni nu se ceartă serios, parcă sunt roboței programați să fie drăguți. În cartea asta? Deloc.
Albert e genul ăla de deștept care te enervează cu aroganța lui. Călin știe să manipuleze oamenii și o face. Florin, deși e un dulap de mare, plânge când ia note mici. Și Heather… ei bine, Heather are probleme serioase cu nervii și lovește lumea pentru un pix cerut prost.
Tocmai imperfecțiunile astea îi fac pe toți să pară reali. Nu sunt prieteni pentru că s-au găsit perfect compatibili pe vreo aplicație. Sunt prieteni pentru că așa s-a nimerit, pentru că au petrecut timp împreună, pentru că s-au obișnuit unii cu ciudățeniile celorlalți. Când Heather dispare, ceilalți o caută. Nu pentru că ar fi eroi, ci pentru că e prietena lor și punct.
Responsabilitatea vine când trebuie, nu când ești pregătit
Ideea că adolescenții nu pot să își asume responsabilități mi se pare una dintre cele mai mari tâmpenii pe care le repetăm. Sigur, poate nu toți. Dar puneți pe cineva într-o situație în care chiar contează ce face și veți vedea că se ridică la înălțime. Asta face și Bradu Mihai Dan cu personajele lui.
Mihai, Dan și Heather ajung în aventuri unde miza e uriașă. Nu mai e vorba de note sau de cine cu cine vorbește la școală. Și ghici ce? Se descurcă. Nu perfect, clar. Dan, de exemplu, pare mai interesat de mâncare decât de orice altceva, dar într-un moment cheie salvează toată echipa. Nu pentru că ar fi devenit brusc Superman, ci pentru că a folosit ce avea la îndemână. Inclusiv slăbiciunile lui.
Aici Bradu Mihai Dan face ceva inteligent: nu transformă adolescenții în supereroi peste noapte. Îi lasă să fie ei, cu resursele lor limitate, și îi pune să rezolve probleme cu ce au. Cam așa funcționează și viața, dacă stăm să ne gândim.
Adulții ajută, dar nu fac totul
Mi-a plăcut că în carte adulții nu sunt nici salvatori, nici absenți complet. Bătrânul Marcus, polițistul Petre, Coamă de Leu, toți au rolurile lor. Dau sfaturi, oferă resurse, intervin când e nevoie. Dar nu rezolvă problemele în locul tinerilor. E un echilibru pe care mulți adulți îl ratează în viața reală: vrem să protejăm copiii, dar ajungem fie să facem totul pentru ei, fie să îi lăsăm complet de capul lor.
Cartea asta înțelege că adolescenții vor amândouă lucrurile în același timp. Vor pe cineva care să îi îndrume, dar și pe cineva care să aibă încredere că se pot descurca singuri. E o dinamică pe care o văd rar tratată onest în literatura pentru tineri.
Când frica nu te face mai slab
Într-o lume în care băieții trebuie să fie tari și fetele să fie perfecte, personajele astea recunosc când le e frică. Mihai admite că nu știe dacă poate duce totul până la capăt. Dan mănâncă mult pentru că îl liniștește. Heather, care pare cea mai dură, are răni pe care le ascunde sub furia ei.
Și știi ce? Vulnerabilitățile astea nu îi fac mai slabi. Paradoxal, parcă îi fac mai puternici. Sau cel puțin mai umani. Mai apropiați de noi, de cititori, de oamenii pe care îi cunoaștem.
Există un moment în care Mihai, copleșit de tot ce i se întâmplă, se oprește și se întreabă dacă chiar poate să ducă misiunea asta la bun sfârșit. E o reacție pe care oricine ar avea-o. Faptul că autorul nu îl transformă într-un erou care nu se îndoiește niciodată de sine face personajul să funcționeze.
Glumele nu sunt opționale
Bradu Mihai Dan înțelege un lucru pe care mulți scriitori pentru tineri îl ratează: adolescenții fac glume. Tot timpul. Mai ales când situația e nasoală. Nu pentru că nu ar lua lucrurile în serios, ci pentru că așa procesează stresul, așa se conectează unii cu alții.
Când tensiunea crește în carte, personajele nu devin brusc niște filozofi serioși. Aruncă o glumă, fac o remarcă prostească, își bat joc de situație. E exact ce fac tinerii în viața reală. Și lipsește din atâtea cărți unde eroii sunt mereu concentrați și solemni. În realitate, râdem chiar și când ne e greu. Poate mai ales atunci.
Școala nu dispare când începe aventura
Un detaliu care mi-a plăcut: Mihai se gândește la tema la franceză chiar și când se află într-o situație periculoasă. Dan face referințe la ce a învățat la școală când încearcă să explice fenomene ciudate. Prietenii se întâlnesc la ore și continuă discuțiile începute în aventuri.
E o fuziune naturală între cele două lumi, pe care o vedem rar în ficțiune. De parcă scriitorii cred că adolescenții își lasă grijile personale la poarta școlii și invers. Nu funcționează așa. Totul se amestecă, tot timpul. Și cartea asta surprinde exact asta.
Scrisă de un tânăr care știe despre ce vorbește
Poate cel mai mare avantaj pe care îl are Bradu Mihai Dan e că știe cum vorbesc și cum gândesc adolescenții. Pentru că a fost unul de curând. Dialogurile sună natural, grijile personajelor sunt autentice, glumele funcționează. Nu e acel efect penibil de adult care încearcă să sune cool și ratează complet.
Dar cartea nu e doar pentru adolescenți. Am citit-o ca adult și am găsit în ea o perspectivă proaspătă asupra modului în care gândesc tinerii. O perspectivă care contrazice multe dintre prejudecățile pe care le-am acumulat de-a lungul anilor. Adolescenții din poveste nu sunt superficiali, nu sunt iresponsabili, nu sunt incapabili de empatie. Sunt oameni tineri care se confruntă cu situații dificile și învață pe parcurs cum să le gestioneze.
O poveste care schimbă perspectiva
Într-o perioadă în care vorbim despre tineri fie cu îngrijorare exagerată, fie cu condescendență, cărți ca aceasta contează. Nu pentru că ar oferi soluții, ci pentru că ne arată altceva decât ceea ce ne așteptăm să vedem. Adolescenți care pot fi curajoși și speriați în același timp. Prietenii care rezistă tocmai pentru că nu sunt perfecte. Vulnerabilitate care nu exclude forța.
Bradu Mihai Dan nu predică. Spune o poveste. O poveste în care eroii se întâmplă să fie niște puști obișnuiți care descoperă că pot face lucruri neobișnuite. Și poate că ăsta e cel mai bun mod de a demonta clișeele: nu prin discursuri, ci prin exemple care te fac să te gândești.
Cartea se găsește pe Carturesti.ro și Libris.ro, și merită încercată indiferent dacă ai 14 sau 40 de ani. Pentru unii va fi o oglindă, pentru alții o fereastră. Oricum ar fi, nu vei regreta timpul petrecut cu ea.
De unde poți cumpăra: Carturesti.ro și Libris.ro
Câteva cuvinte despre autor: Bradu Mihai Dan și-a făcut debutul la 19 ani cu acest roman fantasy care amestecă aventura cu maturizarea. Cartea face parte din colecția Cărțile Copilăriei și spune povestea unor adolescenți care descoperă că sunt capabili de mult mai mult decât cred cei din jur despre ei.
